decembrie 12th, 2011 11:34pm
alina
După ce și-a construit discursul de campanie în 2004 pe ideea că PSD a transformat România într-o ”țară de asistați social”, dreapta politică de la noi a continuat să condamne pe rând toate formele de ajutor social. Integrarea în Uniunea Europeană, îndeplinirea cerințelor comunitare și restricțiile impuse de Fondul Monetar Internațional, toate acestea au constituit argumente pentru reducerea drastică a finanțării sistemului de protecție socială. Pentru a legitima în fața populației luarea unor astfel de decizii, guvernele declarate a fi de dreapta au acreditat ideea că ajutoarele sociale sunt un fel de pomană, pe care statul o dă unor oameni care nu muncesc, ci s-au obișnuit sau, mai bine zis, i-a obișnuit PSD-ul să stea cu mâna întinsă. Din comoditate, mulți dintre noi au asimilat această imagine complet deformată.
Un guvern responsabil, de orice parte a spectrului politic s-ar afla, și-ar fi asumat soluții pentru îmbunătățirea sistemului. Un guvern autentic de dreapta ar fi stimulat societatea civilă să preia gestionarea asistenței sociale, creând o infrastructură de monitorizare, control și evaluare a rezultatelor ONG-urilor și încurajând marile companii să se implice civic prin finanțarea unor campanii de responsabilitate socială. Acest pas către degrevarea bugetului de stat de o parte din cheltuieli a fost făcut în diverse forme de toate țările europene. Mai mult, Uniunea Europeană argumentează puternic în favoarea sprijinirii acțiunilor de CSR – Company Social Responsability.
Sigur, în contextul recesiunii economice și al presiunilor externe, este normal să ne punem problema reducerii unei părți din cheltuieli. Sigur, sistemul de ajutor social este viciat, de el beneficiază și persoane care nu au în realitate nevoie de suport. Este însă datoria și responsabilitatea liderilor politici să vină cu soluții la aceste probleme, să acționeze în sensul perfecționării sistemului, nu doar să arate cu degetul acolo unde sunt probleme și să le atribuie predecesorilor sau să lase soluționarea lor în grija succesorilor. În schimb, într-o țară din ce în ce mai săracă, guvernul nostru își fundamentează în continuare strategia de ieșire din criză pe creșterea fiscalității și reducerea ajutoarelor sociale.
Dacă ar privi la programele pe termen lung adoptate de alte state europene, în special cele nordice, actualul guvern ar înțelege, în primul rând, că nu există o soluție de ieșire imediată din criză, ci este nevoie de o strategie susținută și, în al doilea rând, că nu doar măsurile de dreapta dau rezultate în astfel de situații, ci este nevoie de o combinație între eficiența economică, o piață a muncii stabilă, o distribuție echitabilă a veniturilor și, nu în ultimul rând, coeziune socială.
Atât modelul nordic – caracteristic pentru Finlanda, Danemarca, Suedia, Norvegia și Islanda – cât și soluțiile propuse de laburiști în Marea Britanie se bazează, în primul rând, pe consolidarea sistemului de protecție socială, cu accent pe redistribuirea veniturilor și pe serviciile sociale asigurate de către stat, finanțate din taxe, care la rândul lor sunt colectate progresiv, în funcție de venit. În al doilea rând, investiții consistente în capitalul uman, în special îngrijirea și educația copiilor, dar și în cercetare și dezvoltare – stoparea discriminării și inechității la școală și la serviciu și protejarea locurilor de muncă. Nu în ultimul rând, o rețea de instituții care să supravegheze piața muncii, inclusiv organizații sindicale și patronale puternice, și reducerea/eliminarea muncii la negru sau la gri prin măsuri legislative.
Pe lângă toate acestea, eu cred sincer că România mai are nevoie însă și de o schimbare de atitudine, de revenirea la valorile autentice: solidaritate la nivel social și responsabilitate guvernamentală. Solidaritate deoarece trebuie să învățăm din nou să privin în jur, să îi vedem din nou pe cei care au nevoie de ajutor, să nu mai credem explicații simpliste sau comode în speranța că nouă nu ni se întâmplă nimic rău, să înțelegem că facem parte din aceeași societate și că suntem pe atât de puternici, pe cât este cel mai slab dintre noi. Și responsabilitate fiindcă guvernul are datoria de a lua măsuri pentru reducerea impactului social negativ al crizei, iar instituțiile publice trebuie să protejeze și să asigure suport categoriilor vulnerabile ale populației.
noiembrie 25th, 2011 10:54am
alina
De la declanșarea crizei economice, guvernanții noștrii ne dau aproape zilnic lecții despre cum să fim responsabili economic, despre cum să nu luăm credite pe care nu le putem returna. Mai mult, sectorul bancar înăsprește în mod constant condițiile de acordare a creditelor.
Ce fac autoritățile în timp ce îi învață pe români cum să strângă cureaua? Angajează, în numele comunității, credite bancare, asta în condițiile de criză financiară și având la dispoziție instrumente comunitare de accesare a unor fonduri europene nerambursabile.
Presa scoate adesea în evidență situațiile în care primari ai puterii risipesc banii publici pe lucrări prost executate, inutile sau pe șantiere abandonate. Nu se semnalează însă faptul că, de multe ori, banii din care sunt plătite toate acestea provin din credite bancare și că, pe lângă faptul că nu aduc nici un beneficiu comunității, aceste împrumuturi vor afecta buzunarele oamenilor pe termen lung.
Cea mai recentă situație de acest fel este cazul de la Pătrăuți, județul Suceava, unde banii împrumutați pentru reconstrucția unei școli sunt risipiți pe un șantier care stagnează, sunt împărțiți între diverși subcontractanți, iar autoritățile care ar trebui să supravegheze lucrările au devenit diriginți de șantier și perpetuează astfel întregul mecanism. (http://stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/statul-a-imprumutat-200-de-mil-de-euro-pentru-a-renova-scolile-intermediarii-au-pus-mana-pe-bani.html)
Autoritățile publice locale se plâng mereu și pe bună dreptate, că nu au suficient de mulți bani în buget. Pe fondul recesiunii economice, este normal ca acestea să caute surse de finanțare extra-guvernamentale. Soluția o reprezintă fondurile europene. În acest moment, România nu beneficiază de statutul său de membru al Uniunii în aceeași măsură în care contribuie la bugetul comunitar, de aici și necesitatea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene destinate dezvoltării, despre care guvernul vorbește doar ipotetic. Uniunea Europeana pune la dispozitia Romaniei o suma de aproximativ 22 miliarde euro reprezentand fonduri structurale, bani care trebuie cheltuiti pana in 2015, rata de absorbtie a acestor fonduri fiind de numai 12,4%, după datele oficiale.
Primari ai puterii preferă să ignore această soluție deoarece utilizarea fondurilor nerambursabile primite de la Uniunea Europeană trebuie justificată până la ultimul leu, întreaga implementare a proiectelor finanțate de UE fiind urmărită îndeaproape de oficialii de la Bruxelles. Pe banii europeni nu se pot contracta lucrări care să rămână abandonate și nu se pot plăti comisioane la diverși subcontractanți. În plus, pentru a accesa fonduri nerambursabile trebuie să justifici utilitatea publică a proiectelor pe care vrei să le implementezi, acestea nu pot fi utilizate pentru fântâni colorate sau plante decorative.
În această situație se află edilul sectorului 3 al Capitalei, fost viitor premier, Liviu Negoiță, care a îngropat Primăria de Sector în datorii colosale pentru fântâni, mobilier stradal, coșuri de gunoi din lemn nobil și plante decorative pentru zonele verzi. Mult lăudatul Liviu Negoiță, nu doar ca a împrumutat bani, împrumuturi pe care le va lăsa moștenire și succesorilor săi și pe care le plătesc locuitorii sectorului 3, dar toate lucrările finanțate din aceste credite sunt executate de aceeași firmă, fapt ce este mai mult decât susceptibil să ascundă nereguli. (http://www.puterea.ro/articol/liviu_negoita_sparge_35_milioane_de_euro_pe_o_fantana_cantatoare_muzica_ape)
Astfel, cu pretenția că ”îi educă” pe cetățenii sectorului, primarul Liviu Negoiță, care de altfel are la dispoziție unul dintre cele mai mari bugete din capitală, se împrumută pentru lucrări lipsite de utilitate publică, în loc să trateze problemele reale cu care se confruntă comunitatea și să utilizeze pentru dezvoltarea sectorului sursele financiare nerambursabile pe care le are la dispoziție. E drept că opțiunea pentru bani europeni nu i-ar aduce edilului nici un beneficiu de natură personală.
Analizând aceste exemple și multe altele pe care presa nu le-a devoalat încă, observăm nu doar că avem autorități publice care nu acționează în interesul comunității, ci și că la nivelul discursului guvernamental iese în evidență o evidentă ipocrizie în ceea ce privește responsabilitatea în angajarea de credite. Cu alte cuvinte, să faci ce zice popa nu ce face popa!! De altfel, cu excepția ipocriziei, actualul guvern nu a reușit să demonstreze că este capabil să acționeze onest și să se desprindă de nevoile personale ale reprezentanților săi. Depinde de noi să alegem o echipă competentă, care să ne reprezinte interesele și care să lucreze pentru cetățeni, nu pentru EI!
noiembrie 3rd, 2011 01:45am
Ileana Savu
”Singur acasă – o tragedie românească” de Ionuț Carpatorea și ”Comertul sexual cu copii” de Liviu Tipurita sunt două filme documentare prezentate la festivalul ASTRA Film Fest, care ne deschid ochii asupra unor răni adânci ale societății românești. Răni pe care, din păcate, în mod conștient sau nu, alegem să le ignorăm.
Suntem prea obosiți, prea agitați, prea preocupați, vedem în jurul nostru prea multă sărăcie, prea multă mizerie sau prea multă deznădejde, știrile ne invadează viața cu atât de multe nenorociri, încât am devenit insensibili la ce se întâmplă în jurul nostru (mai mult…)
octombrie 12th, 2011 11:09am
Ileana Savu
Desenele sunt realizate de copii, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la adoptarea Convenției privind drepturile copilului, în 20 noiembrie 1989, și se referă la dreptul de a avea o familie.
Pentru a pune în aplicare acest drept, și pentru copiii care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns în Sistemul de protecție, prin Legea 282/2004, a fost creat mecanismul de Asistență maternală. Acest mecanism urmărește să ofere copiilor șansa de a crește într-o familie și nu într-un centru de plasament. Pentru copiii sub 3 ani, este practic singura soluție, până la găsirea unei familii de adopție sau a revenirii lor în familia naturală.
În decembrie 2010, numărul de asistenți maternali profesioniști era de 13.500, cu 1.100 mai puțini decât în 2009. Înainte de a deveni asistenți maternali profesioniști, aceste persoane, urmează un curs de calificare și li se întocmește un dosar, care cuprinde o evaluare atât a profilul moral al candidatului, cât și a spațiului pe care acesta îl pune la dispoziție pentru îngrijirea copilului. (mai mult…)
septembrie 25th, 2011 09:25pm
Ileana Savu
Copii cu copii – o poveste zugravită periodic de buletinele de știri. Copii născuți în sărăcie, printre gunoaie, în sânul unor familii dezorganizate și lipsite de oportunități. Copii care renunță la școală, pierzând astfel și fărâma de șansă de a ieși din acest mediu. Copii fără copilărie, înfometați, abuzați, care își asumă prematur responsabilități de oameni mari. Copii fără vise și fără viitor. Sunt ei liberi? Au ei vreo șansă să își schimbe destinul? Mai important, ce facem noi pentru a-i elibera din capcana sărăciei?
(mai mult…)
Articole anterioare
Comentarii recente