Cine vorbește în numele femeilor?

martie 27th, 2012


”Pe 5 martie, Gheorghe Vlădan a intrat într-un coafor din București, unde lucra soția sa, și a tras cu un pistol marca Glock de calibru 9 mm asupra persoanelor care se aflau în salon. Două femei au murit pe loc, printre care și soția lui Vlădan și șase persoane au fost rănite.”

Deși data de 5 martie 2012 ar putea rămâne nemarcată în istorie, în această zi s-a produs o schimbare importantă pentru România. Tragedia care a avut loc în această zi a determinat o creștere semnificativă a interesului mass-media față de cazurile de abuz împotriva femeilor, atrăgându-se atenția asupra celui mai rău scenariu posibil, care a devenit realitate într-un coafor din sectorul 2. Acest masacru l-a determinat și pe președintele Traian Băsescu să ne facă, nouă, femeilor, un ”cadou” de 8 martie, promulgarea unei legi care prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.

Cu mențiunea că eu consider că protecția împotriva abuzurilor de orice fel este un drept al femeii, al copilului, al bătrânului, al omului în general, nu un moft sau un capriciu pe care șeful statului îl satisface de Ziua Femeii, modificările aduse la Legea 217 sunt importante pentru consolidarea siguranței sociale și pentru tratarea societății de flagelul violenței în familie. Într-o țară în care peste 800.000 de femei recunosc că sunt victimele violenței domestice, aceste modificări au venit însă cam târziu, la fel cum sacrificiul pe care femeile din România l-au făcut pentru a se ajunge până aici este unul extrem de costisitor.

Femeile abuzate, agresate, batjocorite, bătute și chiar omorâte de către soții lor nu au apărut pe 5 martie 2012. Mass-media a dezvăluit și până acum astfel de cazuri, chiar dacă nu au purtat până acum eticheta de violență domestică. Este chiar lăudabil efortul unor trusturi de media, care au lansat campanii ample de conștientizare a populației cu privire la existența și manifestările acestui fenomen – ”Durerea nu este iubire”, Acasă TV.

Ca cetățean și ca femeie nu pot să nu mă întreb de ce a fost nevoie de atât de mult timp pentru adoptarea acestei Legi? De ce ea a trecut tacit la Senat și a trebuit să mai treacă mai mult de un an până să intre pe ordinea de zi a Camerei Deputaților? De ce a trecut aproape o lună și nu există încă norme de aplicare a acestei Legi?

Promulgarea Legii 217 s-a dorit a fi aducatoare de puncte pentru actuala putere în acest an electoral, dar oricine poate intelege ca va mai dura mult si bine până va fi aplicată cu adevărat, de catre  sistemul administrativ caruia aceeasi putere ii reduce resursele logistice pentru a susține implementarea ei. Deocamdată, poliția nu este pregătită să intervină în aceste cazuri, nu există suficiente centre care să primească și să reabiliteze victimele abuzurilor și, poate mai mult decât orice, societatea, în general, nu este suficient de educată pentru a sesiza aceste drame și pentru a acționa împotriva lor.

Pentru ca toate acestea să se schimbe este nevoie de o schimbare profundă în mentalitatea oamenilor. Cu o motivatie mai mult sau mai putin electorala, un pas mic a fost făcut pe 5 martie 2012, dar mai avem încă un drum lung până la o viziune corectă și echitabilă asupra familiei și a relației dintre cele două genuri. La capătul acestui drum femeile nu vor mai găsi scuze pentru abuzurile împotriva lor, nu se vor mai amăgi cu ideea că sunt bătute din prea multă dragoste și nu se vor mai învinovăți pentru nervii pe care bărbații și-i varsă pe ele. Pentru a ajunge aici, femeile și întreaga societate au nevoie de modele – nu de exemple de tragedii –, au nevoie de lideri politici care să vorbească în numele lor și să găsească soluții la problemele care le preocupă – nu de politicieni interesați să câștige alegerile cu orice preț.

Ca femeie implicată în politică nu pot să nu mă întreb unde sunt cei care ar fi trebuit să ia din timp măsuri pentru ca astfel de drame să nu aibă loc? De ce femeile care au astăzi putere de decizie în politica românească nu au luat atitudine față de problema cea mai dureroasă a româncelor, violența în familie?

Nu ne putem mândri cu procentul de reprezentare a femeilor în politică, în Parlament și, în general, în structurile de conducere, si, poate din acest motiv, nu ne punem niciodată problema reprezentativității acestora. Nimeni nu pare să remarce faptul că foarte puține din femeile din politica românească își reprezintă cu adevărat genul, vorbesc în numele celorlalte doamne sau conturează agenda politică și în funcție de nevoile specifice ale femeilor.

De ce? Deoarece politica este percepută ca fiind o afacere masculină, iar femeile se tem să abordeze teme relevante genului – adesea din cauză că acestea sunt trivializate de către discursul colegilor lor bărbați. În consecință, pentru a-și asigura ascensiunea politică, femeile adoptă agenda conturată de bărbați devenind și în acest context un accesoriu care dă bine în statisticile prezentate partenerilor europeni.

Pentru ca mentalitatea românească să se însănătoșească, pentru ca femeile să nu se mai amăgească și să nu mai accepte violența domestică și, nu în ultimul rând, pentru ca tragedii cum a fost cea din 5 martie să nu se mai repete, avem nevoie de modele feminine în societate și, mai ales, în politică. Avem nevoie de modele feminine autentice care să inspire schimbarea de atitudine și care să promoveze valorile sănătoase ale familiei. Avem nevoie de modele politice feminine care să acționeze în numele femeilor, care să găsească soluții pentru problemele femeilor și care să se asigure că noua Lege anti-violență domestică nu va rămâne doar un instrument electoral.

Campania pentru Combaterea Violenţei împotriva Femeilor

Articol in categoria: Educatie,Social


Fatal error: Uncaught Exception: 190: Error validating application. Application has been deleted. (190) thrown in /home/jaxadv/public_html/ileanasavu.ro/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273