Despre răni și despre vise frânte

noiembrie 3rd, 2011

Singur acasă – o tragedie românească” de Ionuț Carpatorea și ”Comertul sexual cu copii” de Liviu Tipurita sunt două filme documentare prezentate la festivalul ASTRA Film Fest, care ne deschid ochii asupra unor răni adânci ale societății românești. Răni pe care, din păcate, în mod conștient sau nu, alegem să le ignorăm.

Suntem prea obosiți, prea agitați, prea preocupați, vedem în jurul nostru prea multă sărăcie, prea multă mizerie sau prea multă deznădejde, știrile ne invadează viața cu atât de multe nenorociri, încât am devenit insensibili la ce se întâmplă în jurul nostru sau avem de toate și alegem să nu îi vedem și pe cei mai puțin fericiți decât noi… oricare ar fi explicația, ne lipsește cu desăvârșire motivul pentru care tragedii ca cele prezentate în aceste documentare să fie reale. Nu realizăm oare că în lumea în care trăim, în care ne creștem și ne educăm copiii și nepoții se întâmplă și asemenea atrocități? Ei bine, SE ÎNTÂMPLĂ!!! Copiii sunt traficați, vânduți, maltratați, abuzați, violați, părăsiți, traumatizați, însingurați, deprimați, fără viitor, fără perspective, fără vise.

Ce face guvernul? Pentru acești copii? Nimic. Pentru noi, ceilalți? Construiește încet, încet, dar eficient, impresia că cei care cer ajutor vor de pomana, că suntem un stat de asistați social, adică de pomanagii, că nu este datoria sa, a guvernului, să îi ajute pe cei mai slabi, că nu este datoria sa să oprească astfel de crime. Sub imperiul unei atitudini pretins liberale se consolidează imaginea unei Românii sărace, care stă cu mâna întinsă și așteaptă de la stat, care nu face nimic pentru a se scoate din mizerie, o Românie mai ușor de condus, de manipulat și de dus la vot.

Să îl ajuți pe cel aflat în nevoie nu înseamnă pomana, înseamnă căldură, bunătate și dragoste. Asistența socială nu înseamnă milă, înseamnă solidaritate. Nu înseamnă doar subvenții la încălzire pentru cei cu venituri mici, înseamnă programe de suport psihologic pentru copiii care cresc fără să aibă părinții aproape și proiecte de reintegrare socială pentru tinerii care și-au pierdut idealurile pe străzi. Programele sociale nu se rezumă la a-i ajuta doar pe cei ”mai puțin privilegiați”, ele se adresează în principal celor lipsiți nu doar de privilegii, ci și de drepturi.

Sistemul social românesc este departe de a fi perfect, dar ignoranța, neștiința și reaua intenție îl macină pe zi ce trece. Societatea civilă, singura care manifestă un interes constant față de aceste probleme, este din ce în ce mai sărăcită de resurse. Guvernul, în loc să se alieze cu organizațiile neguvernamentale, să le finanțeze proiectele, să le ghideze, să le monitorizeze și să le evalueze rezultatele, preferă să ignore în totalitate această zonă.

Direcțiile Județene de Asistență Socială și Protecție a Copilului ar trebui să aibă resurselele materiale și umane pentru a ține în evidență copiii aflați în situații de risc, cei ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și cei aflați în situație de sărăcie extremă, care sunt victime sigure, atât pentru traficanții de carne vie, cât și pentru propriul psihic, ajungând la depresii grave. Profesorii și medicii de familie trebuie, conform legii să sesizeze DGASPC-urile în momentul în care observă că un copil se află în situație de risc. Pentru aceasta însă, ar trebui să se aplece mai mult asupra aspectelor sociale și nu numai asupra responsabilităților lor strict profesionale. Nu în ultimul rând, societatea, vecinii, prietenii, noi toți trebuie să învățăm să privim în jurul nostru și să luăm atitudine. Chiar dacă pare un clișeu, în fiecare dintre noi stă puterea de a schimba ceva, poate nu de a schimba lumea, dar oricare dintre noi poate rata prin nepăsare șansa de a salva o viață, o speranță, un vis.

Indiferența noastră, a tuturor, impresia că nu putem face nimic, convingerea că altcineva trebuie să ia măsuri duce la situații îngrozitoare, ca cele prezentate în aceste documentare, care de altfel ar putea face obiectul unor campanii de conștientizare, care să ne deschidă ochii.

Francisco Goya spunea că „somnul rațiunii naște monștri”, după mai mult de 200 de ani de la acest semnal de alarmă, cred că este momentul să ne trezim!!!

Articol in categoria: Educatie,Social


Fatal error: Uncaught Exception: 190: Error validating application. Application has been deleted. (190) thrown in /home/jaxadv/public_html/ileanasavu.ro/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273