Posts filed under 'Editorial'

De ce avem nevoie de o schimbare

Add comment ianuarie 29th, 2012

Începutul acestui an a fost marcat de venirea ”surprinzătoare” a iernii și de mișcările civice din Piața Universității și din toate orașele mari ale țării. Nici intervențiile brutale ale jandarmeriei, nici epitetele grele utilizate de politicienii puterii la adresa lor, nici discursul lipsit de soluții al președintelui nu au reușit să îi facă pe protestatarii din piețe să plece acasă, cu atât mai puțin vremea friguroasă, ninsoarea sau viscolul, care par să fi înghețat circulația în toată țara.

Discursul public din această perioadă a tratat în mod incomplet, dacă nu chiar subiectiv, mișcarea de protest. Ceea ce nici unul dintre reprezentanții Guvernului nu pare să recunoască – decât cu jumătate de gură – este că evenimentele din stradă sunt generate de lipsa de transparență și comunicare onestă cu cetățenii, de faptul că actuala putere s-a bazat pe lipsa de reacție a românilor, fără a crede de cuviință că le datorează vreo explicație.

Dincolo de a fi o lecție pentru guvernanți, scena publică românească din aceste zile este un semnal de alarmă pentru noi toți. De la atitudinea distantă și arogantă a guvernanților, până la sacrificiul personal al celor care își strigă nemulțumirile în Piața Universității, tot ce s-a întâmplat de la începutul anului ar trebui să ne deschidă ochii față de necesitatea unei schimbări fundamentale în esența comportamentului civic în România.
Cred ca fiecare din noi am uitat, puțin câte puțin, cine suntem ca popor, ne-am îndepărtat treptat de toate lucrurile cu care ne mândream ca români. După ’89 ne-am revoltat împotriva oricărei asocieri cu perioada comunistă, încât am ajuns de la mândria de a fi români la rușinea de a reprezenta această țară. Mai mult, discursul public nu a dezmințit imaginea denigratoare despre români și România, adăugând noi defecte tarelor lăsate de comuniști.

De la un popor curajos, moral, ospitalier, patriot, ale cărui exemple de civism erau Avram Iancu sau Alexandru Ioan Cuza, am ajuns să ne autoidentificăm în mod negativ cu un popor lipsit de repere morale, o națiune formată din hoți, femei ușoare, orfani, inculți, o țară lipsită de structuri funcționale, unde numai cei cu bani pot fi fericiți.

În mod paradoxal, tocmai regimul pe care îl blamăm, cel comunist, a reușit să propună poporului modele de conduită, să facă apel la sentimentele sale patriotice, chiar dacă obiectivul final al acestei propagande era unul pervertit. Reacția de respingere a ideilor naționaliste – amplificată și de discursul unor personaje precum Vadin Tudor – a făcut ca în ultimii 20 de ani să nu mai avem pe cine privi cu admirație, să fim lipsiți de lideri care să ne inspire, să uităm ce înseamnă patriotismul și simbolurile naționale. În Statele Unite, copii cântă imnul în școli și salută steagul cu mândrie, fără a-i acuza cineva ca sunt comuniști.

Ne mai întrebă de ce avem nevoie de schimbare?!

Pentru că cei care protestează în stradă pe vremea asta cumplită nu sunt nici hoți, nici prostituate, nici analfabeți, nici ”viermi”, nici ”ciumpalaci”, nici o ”mahala ineptă”, cum au fost catalogați, sunt români și vorbesc în numele românilor. Pentru că în piețe sunt tineri care dovedesc că mai există speranță și entuziasm pentru o schimbare în bine. Pentru că alături de tineri sunt femei, mame, care cer un trai mai bun pentru familiile lor și pentru copii lor și a căror voce a fost până acum lipsită de reprezentare. Pentru că toți ne dorim un viitor mai luminos. Pentru că nu merităm nici apelativele, nici aroganța și nici indiferența celor care ne conduc. Pentru că trebuie să ne redobândim respectul de sine ca popor.

Această schimbare depinde, în primul rând, de partidele politice, care trebuie să-și construiască programul și platforma în funcție de nevoile oamenilor. Este evident că cetățenii își doresc o altfel de politică, în care guvernanții să le audă și să le respecte dorințele.

Ca și protestatarii din piață, și eu îmi doresc transparență în politică și în administrație, eradicarea corupției, sisteme de educație și sănătate decente, ocrotirea familiei, a copiilor și a tinerilor, politici publice îndreptate spre cetățean, nu spre FMI. Dar toate aceste schimbări depind și de noi, de fiecare dintre noi, depind de încrederea că le merităm, că avem dreptul să cerem mai mult de la cei care ne guvernează și, nu în ultimul rând, de o realistă autoevaluare a noastră ca popor, dincolo de laudele excesive, dar și de criticile prea aspre.

Cine plătește datoriile publice?

Add comment noiembrie 25th, 2011

De la declanșarea crizei economice, guvernanții noștrii ne dau aproape zilnic lecții despre cum să fim responsabili economic, despre cum să nu luăm credite pe care nu le putem returna. Mai mult, sectorul bancar înăsprește în mod constant condițiile de acordare a creditelor.

Ce fac autoritățile în timp ce îi învață pe români cum să strângă cureaua? Angajează, în numele comunității, credite bancare, asta în condițiile de criză financiară și având la dispoziție instrumente comunitare de accesare a unor fonduri europene nerambursabile.

Presa scoate adesea în evidență situațiile în care primari ai puterii risipesc banii publici pe lucrări prost executate, inutile sau pe șantiere abandonate. Nu se semnalează însă faptul că, de multe ori, banii din care sunt plătite toate acestea provin din credite bancare și că, pe lângă faptul că nu aduc nici un beneficiu comunității, aceste împrumuturi vor afecta buzunarele oamenilor pe termen lung.

Cea mai recentă situație de acest fel este cazul de la Pătrăuți, județul Suceava, unde banii împrumutați pentru reconstrucția unei școli sunt risipiți pe un șantier care stagnează, sunt împărțiți între diverși subcontractanți, iar autoritățile care ar trebui să supravegheze lucrările au devenit diriginți de șantier și perpetuează astfel întregul mecanism. (http://stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/statul-a-imprumutat-200-de-mil-de-euro-pentru-a-renova-scolile-intermediarii-au-pus-mana-pe-bani.html)

Autoritățile publice locale se plâng mereu și pe bună dreptate, că nu au suficient de mulți bani în buget. Pe fondul recesiunii economice, este normal ca acestea să caute surse de finanțare extra-guvernamentale. Soluția o reprezintă fondurile europene. În acest moment, România nu beneficiază de statutul său de membru al Uniunii în aceeași măsură în care contribuie la bugetul comunitar, de aici și necesitatea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene destinate dezvoltării, despre care guvernul vorbește doar ipotetic. Uniunea Europeana pune la dispozitia Romaniei o suma de aproximativ 22 miliarde euro reprezentand fonduri structurale, bani care trebuie cheltuiti pana in 2015, rata de absorbtie a acestor fonduri fiind de numai 12,4%, după datele oficiale.

Primari ai puterii preferă să ignore această soluție deoarece utilizarea fondurilor nerambursabile primite de la Uniunea Europeană trebuie justificată până la ultimul leu, întreaga implementare a proiectelor finanțate de UE fiind urmărită îndeaproape de oficialii de la Bruxelles. Pe banii europeni nu se pot contracta lucrări care să rămână abandonate și nu se pot plăti comisioane la diverși subcontractanți. În plus, pentru a accesa fonduri nerambursabile trebuie să justifici utilitatea publică a proiectelor pe care vrei să le implementezi, acestea nu pot fi utilizate pentru fântâni colorate sau plante decorative.

În această situație se află edilul sectorului 3 al Capitalei, fost viitor premier, Liviu Negoiță, care a îngropat Primăria de Sector în datorii colosale pentru fântâni, mobilier stradal, coșuri de gunoi din lemn nobil și plante decorative pentru zonele verzi. Mult lăudatul Liviu Negoiță, nu doar ca a împrumutat bani, împrumuturi pe care le va lăsa moștenire și succesorilor săi și pe care le plătesc locuitorii sectorului 3, dar toate lucrările finanțate din aceste credite sunt executate de aceeași firmă, fapt ce este mai mult decât susceptibil să ascundă nereguli. (http://www.puterea.ro/articol/liviu_negoita_sparge_35_milioane_de_euro_pe_o_fantana_cantatoare_muzica_ape)

Astfel, cu pretenția că ”îi educă” pe cetățenii sectorului, primarul Liviu Negoiță, care de altfel are la dispoziție unul dintre cele mai mari bugete din capitală, se împrumută pentru lucrări lipsite de utilitate publică, în loc să trateze problemele reale cu care se confruntă comunitatea și să utilizeze pentru dezvoltarea sectorului sursele financiare nerambursabile pe care le are la dispoziție. E drept că opțiunea pentru bani europeni nu i-ar aduce edilului nici un beneficiu de natură personală.

Analizând aceste exemple și multe altele pe care presa nu le-a devoalat încă, observăm nu doar că avem autorități publice care nu acționează în interesul comunității, ci și că la nivelul discursului guvernamental iese în evidență o evidentă ipocrizie în ceea ce privește responsabilitatea în angajarea de credite. Cu alte cuvinte, să faci ce zice popa nu ce face popa!! De altfel, cu excepția ipocriziei, actualul guvern nu a reușit să demonstreze că este capabil să acționeze onest și să se desprindă de nevoile personale ale reprezentanților săi. Depinde de noi să alegem o echipă competentă, care să ne reprezinte interesele și care să lucreze pentru cetățeni, nu pentru EI!

Copilul are dreptul la o familie

5 comments octombrie 12th, 2011


Desenele sunt realizate de copii, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la adoptarea Convenției privind drepturile copilului, în 20 noiembrie 1989, și se referă la dreptul de a avea o familie.

Pentru a pune în aplicare acest drept, și pentru copiii care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns în Sistemul de protecție, prin Legea 282/2004, a fost creat mecanismul de Asistență maternală. Acest mecanism urmărește să ofere copiilor șansa de a crește într-o familie și nu într-un centru de plasament. Pentru copiii sub 3 ani, este practic singura soluție, până la găsirea unei familii de adopție sau a revenirii lor în familia naturală.

În decembrie 2010, numărul de asistenți maternali profesioniști era de 13.500, cu 1.100 mai puțini decât în 2009. Înainte de a deveni asistenți maternali profesioniști, aceste persoane, urmează un curs de calificare și li se întocmește un dosar, care cuprinde o evaluare atât a profilul moral al candidatului, cât și a spațiului pe care acesta îl pune la dispoziție pentru îngrijirea copilului.

Am cunoscut, în decursul timpului, mulți asistenți maternali minunați, care se dedică din tot sufletul copiilor pe care îi au în grijă, de multe ori chiar copii cu dizabilități. În multe cazuri, după un timp, asistentul maternal dorește să adopte copilul pe care îl are în grijă, deși acest lucru înseamnă pierderea indemnizației. Am văzut, de asemenea, cazuri în care asistentul maternal se ocupă de copilul respectiv și după împlinirea vârstei de 18 ani sau după terminarea studiilor. Îl ajută să-și construiască o familie, îl tratează ca pe propriul copil.

Cu toate acestea, apar cazuri, cum este cel al celor 2 copii din Ilfov, abuzați și maltratați de asistentul maternal care le ține loc de părinte (http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/asistenta-maternala-acuzata-de-tentativa-de-omor-ii-tortura-pe-cei-doi-copii-incredintati.html). Cum este posibil?! – mă întreb și eu, așa cum probabil ne întrebăm cu toții.

Ei bine, NU AR TREBUI SĂ FIE POSIBIL! Adulții trebuie să îi ocrotească pe copii!
Este de neînțeles ce fel de fiară în chip de om ar putea să maltrateze un copil, care este simbolul inocenței și a drăgălășeniei.

Astfel de tragedii sunt reale. De ce?

Pentru că sistemul de protecție a copilului nu poate funcționa eficient fără bani, mulți bani. Pentru că, din păcate, și acest sistem a intrat în morișca reducerilor bugetare, la fel ca toate celelalte instituții de stat. Pentru că reducerile din acestă zonă au avut un impact social mai puternic decât în alte domenii, pentru că aici de fapt, erau necesare creșteri bugetare și nu reduceri. Pentru că diminuarea bugetelor a însemnat scăderea numărului de asistenți sociali meniți să vegheze la buna funcționare a sistemului și a asistenților maternali. Pentru că încă înainte de reduceri, unii asistenți sociali trebuiau să gestioneze 100 de dosare de asistenți maternali. Asta înseamnă monitorizare, adică anchete sociale periodice, destul de greu de făcut, dar nu imposibil.

În acest domeniu e nevoie de chemare și de multă dăruire. Nu oricine poate face această meserie, mai ales când este atât de prost plătită. Politizarea la toate nivelurile, angajările în sistemul bugetar pe acest unic criteriu, ar putea fi o altă cauză a neglijenței în serviciu de care dau dovadă unii asistenți sociali, și mai ales șefii lor, care ar trebui să organizeze activitatea astfel încât să se depisteze la timp orice deficiență. Este inadmisibil, indiferent de reducerile bugetare, să nu se facă monitorizarea copiilor aflați în sistemul de protecție, pentru o perioadă atât de lungă, așa cum s-a întâmplat cu cei 2 copii din Ilfov.

În același timp, ne întâlnim cu un alt paradox în România: există anual aproximativ 4.000 de familii care doresc să adopte, iar numărul de copii adoptabili este de aproximativ 2.000. Cu toate acestea, numărul copiilor adoptați este foarte mic, cam 1000 pe an.

Această contradicție relevă o altă problemă organizatorică a sistemului de protecție a copilului.

Destinația finală pentru un copil care ajunge în Sistemul de protecție este familia. Cei care se ocupă de cazul copilului, trebuie să aibă acest lucru în minte permanent, indiferent unde se află copilul, la asistent maternal sau într-un centru de plasament. De aceea se cheamă protecție alternativă.

Cum ar trebui să se întâmple acest lucru?

Întâi trebuie căutate soluții în familia naturală a copilului. Are acest drept, care trebuie respectat. Așa spune și legea românească.

Apoi, trebuie găsită soluția privind adopția. Asta ar însemna că acel copil va primi o familie care își asumă întreaga responsabilitate pentru el. Cu cât prima etapă se desfășoară mai repede, cu atât copilul are o șansă mai mare de a fi adoptat. De regulă, familiile adoptatoare din România doresc să adopte un copil sub un an.

Menținerea copilului în sistemul de protecție alternativă trebuie să fie ultima variantă. Din păcate însă, aceasta rămâne și prima și ultima soluție pentru copilul intrat în sistem. De ce? Pentru că sistemul tinde să se autoconserve. Pentru că, în modul de organizare actual, dosarul copilului, după intrare în acest ciclu se mută odată cu copilul, în asistență maternală sau la centrul de plasament. Slujba asistentului social sau a asistentului maternal devine dependentă de menținerea copilului în sistem și nu de găsirea unei soluții pentru ieșirea lui către o familie adevărată.

Soluția organizatorică este simplă. Asistenții sociali ar trebui să primească dosarele copiilor și să vegheze la găsirea celei mai bune soluții pentru copil, urmărind parcursul său până la ieșirea din sistem. Astfel, interesul suprem al copilului, așa cum este definit el de Convenția pentru drepturile copilului și de Legea 272, ar fi respectat.

Revenind la cazul înfiorător al copiilor maltratați de asistentul maternal din Ilfov, acesta șochează, nu doar prin cruzimea actului în sine, ci și prin reacția societății în fața acestuia. Vecinii acestor brute știau și chiar povesteau reporterilor ce s-a întâmplat și nu au reacționat. La fel tac mulți atunci când observă că în jurul lor sunt copii maltratați, exploatați, care nu merg la școală, sau care sunt trimiși la cerșit. O tăcere care îi face complici la distrugerea acestor copii. Abuzurile din copilărie își pun o amprentă de neșters pe sufletul acestor copii, care devin adolescenți cu probleme și apoi adulți care nu-și găsesc locul în societate. Tăcerea, chiar dacă pare greu de crezut, marchează societatea pe viitor, societatea în care cresc copiii noștri, o societate în care violența naște la rândul său violență.

Deci, oameni buni, să nu închidem ochii atunci când vedem un copil abuzat! Să nu mai tăcem! De acțiunea noastră poate depinde nu doar viața unui copil dar și felul în care evoluează societatea noastră. Nu ai nici o scuză să rămâi indiferent!!

Nu știi unde să te adresezi în astfel de cazuri? Cel mai la îndemână este numărul de urgență 112. Cei de acolo au obligația să raporteze astfel de cazuri către Direcțiile de protecția copilului din zona respectivă. Există, de asemenea, Telefonul copilului, 116111, o organizație neguvernamentală, care raportează cazurile către Direcțiile de protecția copilului responsabile și monitorizează rezolvarea lor.

http://www.telefonulcopilului.ro/