De la declanșarea crizei economice, guvernanții noștrii ne dau aproape zilnic lecții despre cum să fim responsabili economic, despre cum să nu luăm credite pe care nu le putem returna. Mai mult, sectorul bancar înăsprește în mod constant condițiile de acordare a creditelor.

Ce fac autoritățile în timp ce îi învață pe români cum să strângă cureaua? Angajează, în numele comunității, credite bancare, asta în condițiile de criză financiară și având la dispoziție instrumente comunitare de accesare a unor fonduri europene nerambursabile.

Presa scoate adesea în evidență situațiile în care primari ai puterii risipesc banii publici pe lucrări prost executate, inutile sau pe șantiere abandonate. Nu se semnalează însă faptul că, de multe ori, banii din care sunt plătite toate acestea provin din credite bancare și că, pe lângă faptul că nu aduc nici un beneficiu comunității, aceste împrumuturi vor afecta buzunarele oamenilor pe termen lung.

Cea mai recentă situație de acest fel este cazul de la Pătrăuți, județul Suceava, unde banii împrumutați pentru reconstrucția unei școli sunt risipiți pe un șantier care stagnează, sunt împărțiți între diverși subcontractanți, iar autoritățile care ar trebui să supravegheze lucrările au devenit diriginți de șantier și perpetuează astfel întregul mecanism. (http://stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/statul-a-imprumutat-200-de-mil-de-euro-pentru-a-renova-scolile-intermediarii-au-pus-mana-pe-bani.html)

Autoritățile publice locale se plâng mereu și pe bună dreptate, că nu au suficient de mulți bani în buget. Pe fondul recesiunii economice, este normal ca acestea să caute surse de finanțare extra-guvernamentale. Soluția o reprezintă fondurile europene. În acest moment, România nu beneficiază de statutul său de membru al Uniunii în aceeași măsură în care contribuie la bugetul comunitar, de aici și necesitatea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene destinate dezvoltării, despre care guvernul vorbește doar ipotetic. Uniunea Europeana pune la dispozitia Romaniei o suma de aproximativ 22 miliarde euro reprezentand fonduri structurale, bani care trebuie cheltuiti pana in 2015, rata de absorbtie a acestor fonduri fiind de numai 12,4%, după datele oficiale.

Primari ai puterii preferă să ignore această soluție deoarece utilizarea fondurilor nerambursabile primite de la Uniunea Europeană trebuie justificată până la ultimul leu, întreaga implementare a proiectelor finanțate de UE fiind urmărită îndeaproape de oficialii de la Bruxelles. Pe banii europeni nu se pot contracta lucrări care să rămână abandonate și nu se pot plăti comisioane la diverși subcontractanți. În plus, pentru a accesa fonduri nerambursabile trebuie să justifici utilitatea publică a proiectelor pe care vrei să le implementezi, acestea nu pot fi utilizate pentru fântâni colorate sau plante decorative.

În această situație se află edilul sectorului 3 al Capitalei, fost viitor premier, Liviu Negoiță, care a îngropat Primăria de Sector în datorii colosale pentru fântâni, mobilier stradal, coșuri de gunoi din lemn nobil și plante decorative pentru zonele verzi. Mult lăudatul Liviu Negoiță, nu doar ca a împrumutat bani, împrumuturi pe care le va lăsa moștenire și succesorilor săi și pe care le plătesc locuitorii sectorului 3, dar toate lucrările finanțate din aceste credite sunt executate de aceeași firmă, fapt ce este mai mult decât susceptibil să ascundă nereguli. (http://www.puterea.ro/articol/liviu_negoita_sparge_35_milioane_de_euro_pe_o_fantana_cantatoare_muzica_ape)

Astfel, cu pretenția că ”îi educă” pe cetățenii sectorului, primarul Liviu Negoiță, care de altfel are la dispoziție unul dintre cele mai mari bugete din capitală, se împrumută pentru lucrări lipsite de utilitate publică, în loc să trateze problemele reale cu care se confruntă comunitatea și să utilizeze pentru dezvoltarea sectorului sursele financiare nerambursabile pe care le are la dispoziție. E drept că opțiunea pentru bani europeni nu i-ar aduce edilului nici un beneficiu de natură personală.

Analizând aceste exemple și multe altele pe care presa nu le-a devoalat încă, observăm nu doar că avem autorități publice care nu acționează în interesul comunității, ci și că la nivelul discursului guvernamental iese în evidență o evidentă ipocrizie în ceea ce privește responsabilitatea în angajarea de credite. Cu alte cuvinte, să faci ce zice popa nu ce face popa!! De altfel, cu excepția ipocriziei, actualul guvern nu a reușit să demonstreze că este capabil să acționeze onest și să se desprindă de nevoile personale ale reprezentanților săi. Depinde de noi să alegem o echipă competentă, care să ne reprezinte interesele și care să lucreze pentru cetățeni, nu pentru EI!

Ordonanţa de urgenţă nr. 68/2010 publicată în MO 446/2010prevede la art. (1) “ Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale se reorganizează prin reducere de posturi şi prin preluarea activităţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, a Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de şanse între Femei şi Bărbaţi, a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, cât şi activitatea Institutului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, instituţii publice care se desfiinţează.”

Cu alte cuvinte, Guvernul desfiinţeaza exact acele agenţii/ autorităţi care vizau monitorizarea respectării unor convenţii internaţionale din domeniul social, domeniu afectat cu precădere de criza economică.

Cu ceva timp în urmă, Primul Ministru al României, anunţa ca va reduce aparatul guvernamental spunand: “Agenţiile care nu sunt solicitate de catre Uniunea Europeană şi cele care nu sunt înfiinţate prin legi organice vor fi desfiinţate şi vor fi transformate în direcţii în cadrul ministerelor.”

Putem să le demonstrăm dlui. Boc si dlui. Şeitan că practic nu i-a interesat şi că habar n-au!

Reamintim domnului Prim Ministru ca atenţia deosebită a Comisiei Europene faţă de îndeplinirea angajamentelor asumate de România in domeniul protecţiei copilului s-a concretizat în nominalizarea unui grup de experţi (ianuarie 2003) care să ofere asistenţa tehnică grupului de experţi români în definitivarea pachetului legislativ adoptat în luna iunie 2004, având la baza principiile Convenţiei Europene privind drepturile omului şi respectiv ale Conventiei ONU privind drepturile copilului, pachet legislativ ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005 care cuprindea: Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, Legea nr.274/2004 privind infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii şi Legea nr.275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Noua legislaţie acorda Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, competenţa generală de monitorizare, coordonare şi control în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului precizând totodată că actele normative de referinţă pentru activitatea Autorităţii sunt Legea nr. 272/2004 şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.

In urma analizei celui de al treilea şi al patrulea raport periodic al României, în data de 5 iunie 2009, Comitetul ONU pentru Drepturile copiilor „salută transformarea, în anul 2005, a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie în Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), cu extinderea mandatului acesteia în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor tuturor copiilor din România” dar „Comitetul se arată preocupat de statutul inferior al ANPDC vis-à-vis de alte agenţii de stat şi de insuficienţa resurselor financiare şi umane pe care le are la dispoziţie.”

La sfarsitul anului 2009, prin Legea 329/2009 si HG nr. 1385/2009, a avut loc unificarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei sub denumirea de Autoritate Naţională pentru Protecţia Familiei si a Drepturilor copilului, deci a avut loc o restructurare.

Contrar recomandarilor clare ale Comitetului ONU, adresate public Guvernului României, acesta hotărăşte să desfiinţeze autoritatea centrală desemnată să monitorizeze la nivel naţional, respectarea drepturilor şi principiilor stabilite de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, autoritate care, de altfel, ar fi trebuit să efectueze demersurile necesare pentru asigurarea aducerii la îndeplinire a recomandărilor primite din partea Comitetului ONU în anul 2009:

Fără nici o logică, se desfiinţează autoritatea care gestiona Convenţia privind Drepturile copilului şi familiei dar se păstrează Oficiul Român pentru adopţii care practic gestionează doar un articol din Convenţie, cel care se refera la adopţii, ba chiar un sfert din acest articol, avand în vedere că adopţiile internaţionale sunt interzise iar cele naţionale mai mult sunt frânate decât sunt gestionate.

Este de înteles dorinţa Guvernului de a lua măsuri care să ducă la economii bugetare dar desfiinţarea şi Autoritatilor menţionate la art. 1 al ordonantei 68/2010 demonstrează încă o dată incompetenţa Guvernului în ansamblu şi a Ministrului Muncii în particular, de a întelege rolul şi rostul instituţiilor înfiinţate în domeniul social, cu succese apreciate la nivel european şi internaţional. În această tăiere hei-rup-istă, de fapt, se vor risipi resurse umane şi materiale imense de care avem cu deosebire nevoie în această perioadă de criză!

Daca dl. Ministru Şeitan ar avea o cât de mică întelegere a domeniului social, ar fi putut să propună unificarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap sub denumirea de Autoritate Naţională pentru Protecţia Familiei pentru a avea o politică unitară de susţinere a membrilor unei familii aflate în dificultate sau potenţial expusă excluderii fără risipirea fondurilor publice. O astfel de construcţie ar fi avut o logică constructivă şi nu una distructivă aşa cum arată actuala Ordonanţă de urgenţă.

Mutarea cu furca a activităţilor, responsabilităţilor şi atribuţiilor agenţiilor menţionate la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale vor duce toate aceste problematici deosebit de sensibile într-un haos de nedescris, specific, de altfel, actualei guvernări!