Ileana Savu – Vice-presedinte al OFSD

Copilul are dreptul la o familie

octombrie 12th, 2011

Desenele sunt realizate de copii, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la adoptarea Convenției privind drepturile copilului, în 20 noiembrie 1989, și se referă la dreptul de a avea o familie.

Pentru a pune în aplicare acest drept, și pentru copiii care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns în Sistemul de protecție, prin Legea 282/2004, a fost creat mecanismul de Asistență maternală. Acest mecanism urmărește să ofere copiilor șansa de a crește într-o familie și nu într-un centru de plasament. Pentru copiii sub 3 ani, este practic singura soluție, până la găsirea unei familii de adopție sau a revenirii lor în familia naturală.

În decembrie 2010, numărul de asistenți maternali profesioniști era de 13.500, cu 1.100 mai puțini decât în 2009. Înainte de a deveni asistenți maternali profesioniști, aceste persoane, urmează un curs de calificare și li se întocmește un dosar, care cuprinde o evaluare atât a profilul moral al candidatului, cât și a spațiului pe care acesta îl pune la dispoziție pentru îngrijirea copilului.

Am cunoscut, în decursul timpului, mulți asistenți maternali minunați, care se dedică din tot sufletul copiilor pe care îi au în grijă, de multe ori chiar copii cu dizabilități. În multe cazuri, după un timp, asistentul maternal dorește să adopte copilul pe care îl are în grijă, deși acest lucru înseamnă pierderea indemnizației. Am văzut, de asemenea, cazuri în care asistentul maternal se ocupă de copilul respectiv și după împlinirea vârstei de 18 ani sau după terminarea studiilor. Îl ajută să-și construiască o familie, îl tratează ca pe propriul copil.

Cu toate acestea, apar cazuri, cum este cel al celor 2 copii din Ilfov, abuzați și maltratați de asistentul maternal care le ține loc de părinte (http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/asistenta-maternala-acuzata-de-tentativa-de-omor-ii-tortura-pe-cei-doi-copii-incredintati.html). Cum este posibil?! – mă întreb și eu, așa cum probabil ne întrebăm cu toții.

Ei bine, NU AR TREBUI SĂ FIE POSIBIL! Adulții trebuie să îi ocrotească pe copii!
Este de neînțeles ce fel de fiară în chip de om ar putea să maltrateze un copil, care este simbolul inocenței și a drăgălășeniei.

Astfel de tragedii sunt reale. De ce?

Pentru că sistemul de protecție a copilului nu poate funcționa eficient fără bani, mulți bani. Pentru că, din păcate, și acest sistem a intrat în morișca reducerilor bugetare, la fel ca toate celelalte instituții de stat. Pentru că reducerile din acestă zonă au avut un impact social mai puternic decât în alte domenii, pentru că aici de fapt, erau necesare creșteri bugetare și nu reduceri. Pentru că diminuarea bugetelor a însemnat scăderea numărului de asistenți sociali meniți să vegheze la buna funcționare a sistemului și a asistenților maternali. Pentru că încă înainte de reduceri, unii asistenți sociali trebuiau să gestioneze 100 de dosare de asistenți maternali. Asta înseamnă monitorizare, adică anchete sociale periodice, destul de greu de făcut, dar nu imposibil.

În acest domeniu e nevoie de chemare și de multă dăruire. Nu oricine poate face această meserie, mai ales când este atât de prost plătită. Politizarea la toate nivelurile, angajările în sistemul bugetar pe acest unic criteriu, ar putea fi o altă cauză a neglijenței în serviciu de care dau dovadă unii asistenți sociali, și mai ales șefii lor, care ar trebui să organizeze activitatea astfel încât să se depisteze la timp orice deficiență. Este inadmisibil, indiferent de reducerile bugetare, să nu se facă monitorizarea copiilor aflați în sistemul de protecție, pentru o perioadă atât de lungă, așa cum s-a întâmplat cu cei 2 copii din Ilfov.

În același timp, ne întâlnim cu un alt paradox în România: există anual aproximativ 4.000 de familii care doresc să adopte, iar numărul de copii adoptabili este de aproximativ 2.000. Cu toate acestea, numărul copiilor adoptați este foarte mic, cam 1000 pe an.

Această contradicție relevă o altă problemă organizatorică a sistemului de protecție a copilului.

Destinația finală pentru un copil care ajunge în Sistemul de protecție este familia. Cei care se ocupă de cazul copilului, trebuie să aibă acest lucru în minte permanent, indiferent unde se află copilul, la asistent maternal sau într-un centru de plasament. De aceea se cheamă protecție alternativă.

Cum ar trebui să se întâmple acest lucru?

Întâi trebuie căutate soluții în familia naturală a copilului. Are acest drept, care trebuie respectat. Așa spune și legea românească.

Apoi, trebuie găsită soluția privind adopția. Asta ar însemna că acel copil va primi o familie care își asumă întreaga responsabilitate pentru el. Cu cât prima etapă se desfășoară mai repede, cu atât copilul are o șansă mai mare de a fi adoptat. De regulă, familiile adoptatoare din România doresc să adopte un copil sub un an.

Menținerea copilului în sistemul de protecție alternativă trebuie să fie ultima variantă. Din păcate însă, aceasta rămâne și prima și ultima soluție pentru copilul intrat în sistem. De ce? Pentru că sistemul tinde să se autoconserve. Pentru că, în modul de organizare actual, dosarul copilului, după intrare în acest ciclu se mută odată cu copilul, în asistență maternală sau la centrul de plasament. Slujba asistentului social sau a asistentului maternal devine dependentă de menținerea copilului în sistem și nu de găsirea unei soluții pentru ieșirea lui către o familie adevărată.

Soluția organizatorică este simplă. Asistenții sociali ar trebui să primească dosarele copiilor și să vegheze la găsirea celei mai bune soluții pentru copil, urmărind parcursul său până la ieșirea din sistem. Astfel, interesul suprem al copilului, așa cum este definit el de Convenția pentru drepturile copilului și de Legea 272, ar fi respectat.

Revenind la cazul înfiorător al copiilor maltratați de asistentul maternal din Ilfov, acesta șochează, nu doar prin cruzimea actului în sine, ci și prin reacția societății în fața acestuia. Vecinii acestor brute știau și chiar povesteau reporterilor ce s-a întâmplat și nu au reacționat. La fel tac mulți atunci când observă că în jurul lor sunt copii maltratați, exploatați, care nu merg la școală, sau care sunt trimiși la cerșit. O tăcere care îi face complici la distrugerea acestor copii. Abuzurile din copilărie își pun o amprentă de neșters pe sufletul acestor copii, care devin adolescenți cu probleme și apoi adulți care nu-și găsesc locul în societate. Tăcerea, chiar dacă pare greu de crezut, marchează societatea pe viitor, societatea în care cresc copiii noștri, o societate în care violența naște la rândul său violență.

Deci, oameni buni, să nu închidem ochii atunci când vedem un copil abuzat! Să nu mai tăcem! De acțiunea noastră poate depinde nu doar viața unui copil dar și felul în care evoluează societatea noastră. Nu ai nici o scuză să rămâi indiferent!!

Nu știi unde să te adresezi în astfel de cazuri? Cel mai la îndemână este numărul de urgență 112. Cei de acolo au obligația să raporteze astfel de cazuri către Direcțiile de protecția copilului din zona respectivă. Există, de asemenea, Telefonul copilului, 116111, o organizație neguvernamentală, care raportează cazurile către Direcțiile de protecția copilului responsabile și monitorizează rezolvarea lor.

http://www.telefonulcopilului.ro/

Articol in categoria: Editorial,Social